Argeș. A fost reținut bărbatul de 83 de ani care a ucis doi oameni.
Seară tragică de sâmbătă, pe un drum național din județul Argeș. Un șofer în vârstă de 83 de ani a accidentat mortal doi bărbați, după ce comisese anterior un alt accident și fugise.
Evenimentul rutier mortal s-a produs pe raza localității Albeștii de Argeș, pe DN 7C (FOTO)
Conducătorul auto se afla la volanul unui Duster, când a acroșat un biciclist. Speriat de situație, a părăsit locul accidentului și, cu gândul să-și ștergă urmele, a lovit din plin două persoane care ieșiseră să traverseze strada.
Victimele sunt doi bărbați, în vârstă de 71 ani, respectiv 82 ani. Primul a murit pe loc, al doilea a decedat la spital.
Șoferul de 83 de ani a fost prins de polițiști.
După administrarea de probatoriu, acesta a fost reținut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, urmând ca în cursul zilei de astăzi, 27 noiembrie, să fie prezentat în fața Parchetului de pe lângă Judecătoria Curtea de Argeș, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.
Foto principal descriptiv