Ai intrat cu tractorul într-o căruță plină cu fân la Mihăești.
Update: Din verificările preliminare efectuate de polițiștii Biroului Rutier Câmpulung, s-a stabilit că un cap tractor condus de un bărbat de 44 de ani, din Berevoești, care se deplasa pe DN 73, din direcția Pitești spre Câmpulung, în împrejurări care vor fi stabilite din cercetări, a acroșat un atelaj, încărcat cu fân, care s-ar fi deplasat pe partea carosabilă a drumului național.
În urma accidentului a rezultat rănirea celor doi ocupanți ai atelajului, respectiv conducătorul acestuia, de 21 de ani, din Mihăești, și pasagerul, de 25 de ani, din Mihăești, ambii fiind transportați la unități medicale pentru îngrijiri.
Conducătorii vehiculelor implicate au fost testați cu aparatul etilotest, rezultând că nu au consumat alcool.
În cauză urmează să fie întocmi dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, iar verificările continuă, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul a avut loc.
Știrea inițială
Accident rutier în care ar fi implicat un cap tractor și o căruță pe raza localității Mihăești.
Intervin pompierii de la Detașamentul Câmpulung cu o autospecială de intervenție și o ambulanță SMURD de prim ajutor calificat, alături de un echipaj SAJ. Posibil două victime, dintre care una posibil inconștientă.