Video: Cum s-a întâmplat accidentul mortal de lângă Metro.
Săptămâna a început cum se poate mai rău în judeţ, după ce un bărbat și-a pierdut viața, iar un altul a fost rănit după ce maşina în care se aflau a fost implicată într-un teribil accident rutier.
Evenimentul, în care au fost angrenate un autoturism şi un tir, a avut loc în jurul orei 6.15 a dimineţii de ieri, la ieşirea de pe Autostrada Bucureşti – Piteşti, în zona Metro. La locul accidentului au intervenit pompieri ai Detaşamentului Bradu cu o autospecială şi două ambulanţe SMURD, precum şi echipa de descarcerare. Salvatorii au găsit în maşina distrusă două persoane: şoferul, care suferise un traumatism cranio-facial şi escoriaţii, dar era conştient, şi un bărbat aflat în stop cardio-respirator, pasager în vehicul. Cei doi au fost scoşi dintre fiarele contorsionate ale autoturismului de către pompierii de la descarcerare, iar paramedicii au început resuscitarea pasagerului. Cu toate eforturile depuse, acesta nu a răspuns manevrelor de resuscitare și s-a declarat decesul.
Din verificările preliminare efectuate de polițiștii Biroului Rutier Pitești, s-a stabilit că un tânăr de 21 de ani, Constantin D., din Pitești, conducea un Renault Megane pe DN 65B din direcția Autostrada A1 spre Pitești. Tânărul efectua transport de persoane în sistem ride-sharing (Bolt), iar maşina sa nu era inscripţionată. Ajuns la intersecţia semaforizată către Carrefour, respectiv spre Metro, a virat spre Drumul 23 fără să se asigure şi fără să acorde prioritate de dreapta. Suprins de manevră, Marin S., de 49 de ani, din comuna Breasta, judeţul Dolj, care conducea un tir dinspre Piteşti către autostradă, nu a mai putut face nimic pentru evitarea accidentului şi a izbit în plin Renault-ul în partea lateral dreapta. În urma impactului extrem de violent, Mihai Alin M.R., de 47 de ani, pasager pe bancheta spate a autoturismului, şi-a pierdut viaţa.
Ambii conducători auto au fost verificaţi cu etilotestul rezultând că nu au consumat alcool, iar în cauză a fost întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă.
Din câte am aflat, la momentul producerii accidentului, semaforul nu era în funcţiune, însă, înainte de a schimba direcţia de mers prin efectuarea virajului la stânga, şoferul autoturismului avea obligaţia să se asigure şi să acorde prioritate vehiculelor care circulau din sens opus.
În altă ordine de idei, având în vedere că taximetriştii au în responsabilitate viaţa persoanelor care apelează la serviciile lor, considerăm că Legea nr. 38/2003 privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere trebuie revizuită. Potrivit legii amintite, „taximetriştii independenţi vor primi licenţa taxi eliberată de Autoritatea Rutieră Română, în condiţiile prezentării certificatului valabil de atestare a pregătirii profesionale eliberat de agenţiile Autorităţii Rutiere Române, a actelor ce dovedesc proprietatea asupra autovehiculului utilizat, precum şi a cazierului judiciar”.
Un Comentariu
Anonim
oricum semafoarele nu merg nici acum (azi 22.11.2022)