Făcea pe taximetristul în Pitești, dar nu avea permis de conducere!
Polițiștii din cadrul Secției 4 Poliție Pitești au finalizat cercetările într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de conducere fără drept.
Din cercetări s-a stabilit că în ziua de 15 decembrie 2021, un bărbat de 42 de ani, din Pitești, în timp ce presta servicii de taximetrie, având dreptul de a conduce suspendat ca urmare a cercetării într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului, a fost depistat de polițiști de ordine publică din cadrul Secției 4 Poliție Pitești, pe bld. Frații Golești din municipiul Pitești.
Dosarul cauzei a fost înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, cu propunere de trimitere în judecată.
(Foto: descriptiv)