Dramă uriașă! Un tânăr medic piteștean s-a stins din viață.
Tragedie în lumea medicală după ce un tânăr doctor piteştean – Traian Savu a încetat din viaţă la doar 44 de ani, în urma unui incident petrecut în Franţa.
Tragedia s-a petrecut după ce medicul a căzut de pe bicicletă în staţia de tramvai Saint-Roch. Acesta profesa la Spitalul Universitar din Montpellier, acolo unde era foarte apreciat datorită rezultatelor sale extraordinare ca specialist în chirurgie plastică estetică reparatorie și microchirurgie.
Vestea morții sale i-a șocat pe cunoscuții din Pitești, iar familia este îngenuncheată de durere. Mama acestuia a transmis următorul mesaj emoționant pe rețelele de socializare: “De ziua mondiala a inimii, inima ta calda bună și veselă a încetat să mai bată. Ai plecat și ai lasat numai lacrimi, durere și amintiri frumoase despre minunatul om, fiu, soț, frate, tata, prieten, coleg, profesionist. Ne-ai lăsat schilodiți, devastați, la pământ pentru totdeauna. N-ai avut răbdare sa afle copiii tai cât de minunat, de unic, de valoros, de iubitor este <papa>”.
5 Comentarii
Anonim
Dumnezeu sa-l odihneasca in pace! 😢🙏
Anonim
Pacat, mare pacat, sincere condoleanțe familiei îndurerate. Sa-i fie drumul lin printre stele!
Anonim
Dumnezeu sa.l odihnească.
Anonim
Dumnezeu sa-l odihneasca in pace! 🙏
Anonim
Dumnezeu să-l erte ! Păcat de tinerețea și faloayea lui !!!