Actor din Argeș, a murit fulgerător! Este vorba despre Emilian Cortea (73 de ani), cunoscut din filmul „Vânătoare de vulpi” (1980), dar mai cu seamă datorită numeroaselor sale roluri de teatru, pentru regie și scenografie.
Este considerat cel mai tânăr director de teatru din teatrul românesc, după ce, la 22 de ani, a regizat piesa „Vrăjitorul din Oz”.
Emilian Cortea s-a născut pe 27 iunie 1949, fiind originar din localitatea Schitu Golești.
S-a remarcat în cadrul Teatrului Al. Davila din Pitești, unde a activat peste 30 de ani.
Înainte de a debuta în teatru și film, Emilian Cortea a făcut atletism de performanţă.
În 2007 a fost numit Fiu al Argeșului.
Astăzi, județul Argeș a mai pierdut un om de valoare.
Anunțul decesului a fost făcut de către Emilia Albu, pe rețeaua socială Facebook.
„Împreună cu cea care v-a fost alături până la final, Steluța Popa, plângem dispariția fulgerătoare a Omului, soțului, tatălui, bunicului și actorului Emilian Cortea. Veți rămâne veșnic în amintirea noastră! Spectacole impresionante printre îngeri!”
Oamenii de cultură ai județului Argeș consideră că Emilian Cortea era „un maestru”, „un actor colosal”, „complet”, „cel mai bun comic pe care Piteștiul l-a avut” – Iustin Dejanu, directorul Muzeul Golești.
„O pierdere uriașă!”, a mai scris Iustin Dejanu.