Primul spital municipal din Pitești cu 250 de paturi și ambulatoriu.
Potrivit adevarul.ro, Primaria Pitești derulează, de aproape o lună, un studiu de oportunitate pentru construirea primului spital municipal din localitate, o unitate cu 250 de patruri și ambulatoriu integrat.
Condiții mai bune pentru sănătatea locuitorilor orașului. Așa sunau promisiunile în campania electorală. La jumătatea mandatului, actuala administrație locală a început un studiu de oportunitate pentru ridicarea, de la zero, în Pitești, a primului spital municipal.
„În sfârșit, la o jumătate de an de la votul dat în Consiliul Local, Primăria Pitești a dat undă verde procedurilor pentru construirea Spitalului Municipal Pitești. Sănătatea este cel mai de bun preț. Nu toată lumea are posibilitatea să se trateze la privat sau în străinătate, la fel cum nu toți își permit să facă tradiționalele drumuri către spitalele din București. Degeaba avem și la Spitalul Județean Pitești medici profesioniști, dacă pacienții sunt cazați în aceleași condiții precare, iar frica de a contacta infecții intraspitalicești îi determină pe mulți să se trateze la domiciliu”, spune consilierul local Mihai Coteț.
Este propusă o unitate spitalicească cu aproximativ 250 de paturi cu mai multe secții și ambulatoriu integrat: neurorecuperare, oncologie, cardiologie, oftalmologie, gastroenterologie, ATI, îngrijiri paliative, diabet, laborator de analize, radioterapie, tomograf, RMN.
Au fost gândite mai multe variante pentru amplasarea viitorului spital dar și o structură complexă pe specialități medicale. După analizarea acestora, s-a concluzionat că cea mai bună amplasare este pe strada Depozitelor, în așa numita zonă Parc Lunca Argeșului II, aflată exact la piciorul de descărcare al viitorului drum expres Pitești-Mioveni.
(Sursa: adevarul.ro) / (Foto: descriptiv)
2 Comentarii
Anonim
La sfântul așteaptă.
Anonim
Prin anii 2007 – 2008 tot asa se vorbea despre un nou spital ce trebuia sa fie construit pe str. Dobrogeanu Gherea , undeva prin spatele S.C. Alprom. Autrecut 13 ani si vad ca nu s- a întâmplat nimic exeptie făcând amplasamentul.