Argeș: Peste 5.000.000 de lei alocați pentru modernizarea școlilor.
Președintele Consiliului Județean Argeș, Ion Mînzînă, s-a aflat luni, 5 septembrie, la festivitatea de deschidere a anului școlar în localitatea Leordeni, la Școala Gimnazială “Nicolae Creţulescu”, alături de primarul Marian Ibric.
Consiliul Județean Argeș a investit sume foarte mari pentru modernizarea infrastructurii școlare, alocând bani pentru proiectele administrațiilor locale care au vizat școlile. Numai în acest an, Consiliul Județean Argeș a alocat peste 5.000.000 de lei pentru unitățile de învățământ.
În comuna Leordeni, astăzi au început școala 430 de copii. Din acest an, elevii Școlii “Nicolae Creţulescu” din Leordeni au o sală de sport nouă și modernă, cu grupuri sanitare, vestiare și cabinet medical sportiv. Proiectul a fost finanțat din bugetul local al Primăriei Leordeni precum și din bugetul Consiliului Județean Argeș. În ultimii ani, pentru realizarea acestui obiectiv, Consiliul Județean Argeș a alocat Primăriei Leordeni 1.200.000 lei.
Cu această ocazie, președintele Ion Mînzînă le-a transmis atât elevilor cât și cadrelor didactice, dar și părinților un mesaj de susținere și le-a urat mult succes în noul an școlar.
“Bine ne regăsim în momentul acesta, un moment de sărbătoare pentru că în viața fiecăruia dintre noi începutul anului școlar a reprezentat o bornă de plecare în viață. Aș vrea să mă adresez, în primul rând, părinților. Mă bucur că sunteți într-un număr atât de mare. De dumneavoastră, ca parte a colaborării cu distinsele cadre didactice, cu administrația locală, depinde în primul rând viitorul copiilor.
De prea multe ori ne lăsăm angrenați în alte probleme și nu reușim să îi convingem pe copiii noștri să învețe cât mai multă carte. Singura lor șansă în viață, pentru a performa, este cartea. Obligația dumneavoastră ca părinți este să îi mai degrevați de treburile acelea pe care le mai fac prin gospodărie și să-i puneți efectiv să învețe. Numai așa vor putea ajunge niște oameni adevărați ai societății. Aș vrea să spun un cuvânt de respect și pentru cadrele didactice. Sunt convins că eforturile pe care le fac sunt demne de apreciat. Eu cred că un cadru didactic trebuie să aibă, în primul rând, har, o apropiere față de copii. Eu știu că vă loviți în fiecare zi de probleme pe care cu greu le puteți rezolva.
Problemele acestea le au toți oamenii din societate, dar aplecați-vă cât mai mult asupra dorinței pe care trebuie să o aibă acești copii de a performa în viață. Aș vrea spun un cuvânt și administrație publice. Eforturile lor sunt demne de apreciat din partea dvs. și se vede, puțin câte puțin. Astăzi, aici, inaugurăm o sală de sport. Sunt sume mari investite și de Consiliul Județean Argeș pentru învățământ, iar dorința noastră aceasta a fost și va rămâne în continuare, să alocăm sume cât mai mari pentru a da o șansă acestor copii. Numai așa ne putem dezvolta ca societate, numai așa putem performa” – Ion Mînzînă, președinte Consiliul Județean Argeș.