Traficanţi de droguri trimişi în judecată.
Procurorii DIICOT-Structura Centrală au dispus trimiterea în judecată a şase inculpaţi, cinci în stare de arest preventiv și unul plasat în arest la domiciliu, pentru comiterea infracțiunilor de trafic de droguri de mare risc în formă continuată, trafic de droguri de risc, tot în formă continuată, și deținere ilegală de droguri de risc în vederea consumului propriu.
În cauză s-a reținut că în perioada 30 martie – 7 aprilie, împricinaţii au comercializat aproximativ 200 de grame de cocaină și peste 5.000 de pastile de ecstasy. Drogurile erau traficate doar după o verificare prealabilă a traseului și a locațiilor unde erau depozitate, numai unor persoane de încredere, pentru a asigura caracterul conspirat al tranzacțiilor și după o supraveghere prealabilă a locului în care acestea aveau loc.
Aşa cum am relatat la data respectivă, în ziua de 5 mai, procurorii DIICOT, împreună cu poliţiştii Antidrog din Piteşti, Vâlcea, Gorj şi Hunedoara, precum şi al jandarmilor din cadrul Brigăzii Speciale de Intervenție „Vlad Țepeș”, au făcut 16 percheziţii în judeţele Arad, Bihor şi Vâlcea într-o cauză vizând destructurarea unei importante grupări infracționale organizate, specializată în distribuirea de droguri de risc și de mare risc, respectiv canabis, cocaină și MDMA (ecstasy).
În urma descinderilor au fost descoperite importante cantități de droguri ce erau pregătite pentru distribuție, peste 5 kg de canabis, grindere și recipiente pe care s-au pus în evidență urme de cocaină, dar și arme albe.
Potrivit anchetatorilor, pentru a împiedica descoperirea activității infracționale de către organele de urmărire penală, transporturile de droguri au fost efectuate doar după verificarea în prealabil a traseului, locațiilor folosite pentru depozitare și a zonelor unde urmează să aibă loc tranzacțiile. Şapte suspecţi au fost duşi la audieri, ulterior şase dintre ei ajungând în spatele gratiilor.
Suportul de specialitate a fost asigurat de către Biroul Tehnic şi Criminalistic din cadrul DIICOT și Direcția Operațiuni Speciale a Poliţiei Române.