Sprijin pentru familiile defavorizate cu nou-născuți la Bradu
Compartimentul de Asistență Socială din cadrul Primăriei Comunei Bradu aduce la cunoștință că familiile defavorizate din comuna Bradu pot beneficia de acordarea de sprijin pentru nou-născuți pe bază de tichete sociale pe suport electronic, conform prevederilor OUG 113/2022.
Mamele și copii nou-născuți din categoriile cele mai defavorizate vor beneficia de sprijin în valoare de 2.000 lei. Ajutoarele vor fi acordate mamelor în primele 3 luni de la nașterea copiilor, prin tichete sociale pe suport electronic.
Categoriile de persoane cele mai defavorizate care beneficiază de sprijin material pe bazăde tichete sociale pe suport electronic pentru nou-născuți, în caz de precaritate materială de bază constând în lipsa produselor pentru îngrijirea nou-născutului, acordate în cadrul POAD, și care au calitatea de destinatari finali sunt:
a) mamele cărora le-a fost stabilit dreptul la venit minim garantat acordat în baza Legii nr.416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările și completările ulterioare;
b) mamele care fac parte din familii beneficiare de alocație pentru susținerea familiei acordată în bazaLegii nr. 277/2010 privind alocația pentru susținerea familiei, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
c) mamele cu dizabilități;
d) mamele aflate temporar în situații critice de viață, respectiv victime ale calamităților, ale violenței domestice, persoane dependente și/sau care se află în situații deosebite de vulnerabilitate, stabilite prin ancheta socială;
e) mamele ce nu dețin acte de identitate și care, din acest motiv, nu pot beneficia de drepturile civile;
f) mamele minore
g) mamele – cetățeni străini/apatrizi proveniți din zona conflictului armat din Ucraina.
La depunere cererile vor fi însoțite de următoarele documente:
-Copie BI/CI-original
-Copie certificat de naștere copil-original
-Copie certificat de handicap
Notă: Pentru relații suplimentare şi eventuale nelămuriri se poate suna la nr. de telefon 0248.279.412, interior 205, sau la sediul Primăriei comunei Bradu, Compartimentul de Asistență Socială.
Foto descriptiv