Da, acum și aici, un ziar ar trebui să-și dovedească eficiența apariției. Acum, când un om, cu sau fără discernământ, „reușește” să ia viața la nu mai puțin de cinci oameni. Impactul este de neimaginat, ne îngrozim, dăm fuga la doctor și la preot, tastăm pe online oripilați, dar dincolo de gestionarea de moment a situației nenorocite, se impune și momentul analizei pe care trebuie s-o facă ziarul. Care este gardianul societății. Ce și cum s-a întâmplat, de ce, cum a fost posibil, de ce nu s-a putut preveni, iar, dacă n-a fost posibil,  care sunt consecințele, ce ar trebui făcut măcar de acum încolo?

Sunt întrebări pe care trebuie să ni le punem și la care trebuie să răspundem toți: familia, societatea, medicii, jurisprudența, factorii curativi etc. etc. De ce a ucis? Pentru că așa i-au poruncit vocile din minte? Nu-i rațiune deloc aici, dar funcționează iată la o minte care nu-i sănătoasă. Și atunci? Păi, atunci ar trebui ca asemenea oameni să nu umble liberi pe stradă, ca să nu poată comite asemenea grozăvii. Câți sunt cu un astfel de diagnostic? Cei care l-au tratat pe criminal, apreciază că-i vorba de cca 1,5 %, iar după literatura de specialitate ar fi mult mai mult. Nu risc să scriu cifra, mă sperie! Este de ordinul a peste zece, dar e înspăimântător să te gândești că pe stradă poți să dai nas în nas cu cineva a cărui voce i-a poruncit să te lichideze.

Cumplit, nu? Ce-i de făcut? Păi, ceea ce și face societatea într-o anumită măsură. Prin instituțiile de resort, identifică bolnavii cu deficiențe mentale și-i tratează, la domiciliu, ori în sanatorii de specialitate. Că ăsta-i și principiul după care funcționează și pe care-l sublinia în intervenția din ziarul de marți dr. Victoria Irimia: pe un om cu deficiențe mentale îl tratezi, nu-l bagi în pușcărie. Da, este un abuz să gândești rău despre un om pentru că are o boală. Deși, există în mentalul colectiv și o asemenea gândire,  impulsivă, în spirit de conservare, când vezi că cineva, nebun, a pus capăt la nu știu câte vieți. Din păcate, sistemul care nu-i rău gândit, dă rateuri peste rateuri, cum, de fapt, se întâmplă cu întregul nostru sistem medical. S-a bramburit!

Cauzele sunt multiple și nu sunt eu capabil să se le enumăr pe toate, aici. Este vorba de costuri sociale, de absența factorului uman calificat, de nivelul de voință politică la urma urmei. Iluzia vindecării rapide a celor bolnavi, a societății în ansamblul ei ne bântuie, dar dă prea puține roade. Cum nu dă roade nici când este vorba să stopăm corupția, consumul de droguri, de alcool, violența și câte alte rele sociale. Paradoxal, mai toată societatea noastră a ajuns cumva la balamuc! Și nu din vina ei, ci din neputința și indiferența celor puși s-o gestioneze.

Intuind parcă fatalitatea ce avea să ne guverneze și peste un veac, Eminescu, un scriitor incomod, vorbea de climatul moral viciat , de „fonfii și flecarii, găgăuții și gușații, bâlbâiți cu gura strâmbă (care) sunt stăpânii astei nații.”  Vidul de educație și cultură, delincvența, violența, mârlănia, lenea, chiulul, impostura gălăgioasă și revendicativă n-au făcut altceva decât să încurajeze comportamentele deviante, disprețul față de lege și ordine, balamucul din societate. Crima de la Bascov este, fără îndoială, opera unui nebun patologic, dar și un semn al decadenței noastre morale, al dezagregării națiunii noastre.

Cred și nu greșesc că ocrotirea sănătății mentale a unui popor este un imperativ de prim ordin. Știu, suntem doar un biet de ziar de provincie, care, iată, îndrăznește să-și pună pe cap o căciulă prea mare, dar cineva trebuie să tragă totuși semnalul de alarmă, să deschidă drumul seriilor de intervenții pentru a crește eficiența actului medical în general și al actului psihiatric în special. Atitudinea față de bolnav trebuie revizuită și îmbunătățită, procedurile de internare și tratament trebuie făcute în spirit reparatoriu, nu doar de formă, problemele cronice de sănătate trebuie identificate și gestionate cu răspunderea gestului politic, cu inteligență socială, nu doar medical. Că medicul, de regulă, respectă jurământul lui Hipocrat. Dar politicianul, iată, se rătăcește în suișurile și coborâșurile vieții postdecembriste. Și rezultatul nu este altceva decât… balamucul, cu semne de boală inclusiv la mansarda societății. Unde, cel mai păgubos lucru este indiferența. Și nepăsarea. Din păcate, dacă nu mă înșel eu, tulburările de personalitate se produc și la acest nivel, nu doar la al celor care altădată ar fi fost trimiși la Socola ori la Bălăceanca.

A sosit momentul să ieșim din paradigma asta păguboasă. Asta ne dorim și n-am nicio îndoială că asta este și voința publică în numele căreia îi somăm pe cei de la putere să-și facă datoria. Că este treaba lor să ne asigure un climat sănătos de muncă și viață. În Argeș și-n România. 

Distribuie pe Facebook

Mihai Golescu

See Full Bio