Jandarm argeșean, salvator pentru un bărbat din Câmpulung care suferise un atac vascular cerebral.
O persoană căzută pe scări a atras astăzi atenția jandarmului aflat în postul de pază la Judecătoria Câmpulung.
Subofițerul nu a stat pe gânduri și a acordat primul ajutor bărbatului în vârstă de 75 de ani, timp în care colegul său a solicitat prezența unei ambulanțe SMURD.
La sosire, membrii echipajului au constatat că bărbatul suferise un atac vascular cerebral, dar au reușit să îl stabilizeze, astfel că l-au preluat conștient.
Acesta și-a făcut astăzi doar datoria, atât cea profesională, cât și cea umană. Orice cetățean este sfătuit să nu rămână indiferent atunci când observă persoane aflate în dificultate și să apeleze numărul unic de urgență 112 pentru acordarea de ajutor medical specializat.