Urmele multiplei crime trăiesc și stârnesc griji în memoria colectivă.
Faptele bărbatului din Bascov care a ucis cinci persoane sunt consumate, însă amploarea cazului a pus oamenii în defensivă.
Cetățenii caută răspunsuri la mai multe probleme, cel mai dificil de aflat fiind – Ce a fost în mintea criminalului?
Au apărut mai multe speculații potrivit cărora acesta deținea un jurnal în care își scria gândurile negre, ca o formă de defulare a sentimentelor negative. Printre notițe s-ar fi regăsit descrieri și expresii care conduc la ideea de a comite o crimă.
În acest caz, doar anchetatorii împreună cu specialiștii pot stabili dacă masacrul a fost unul premeditat sau, dimpotrivă, s-a întâmplat pentru că „metoda” jurnalului nu a mai funcționat.
Pentru societate este mai important să se îmbunătățească procedurile privind monitorizarea și ținerea sub control a pacienților cu patologii psihice. Astfel, incidența faptelor grave comise de aceștia – cu sau fără premeditare, ar fi una mai scăzută.
Tatăl unei fetițe de aceeași vârstă cu copila ucisă la Bascov ne-a declarat că „vizite periodice, de către psihologi și psihiatri, la domiciliile unde locuiesc asemenea persoane, ar fi o soluție. Iar dacă în urma evaluării se ajunge la concluzia că pacientul este un pericol public, acesta să fie internat permanent într-o unitate spitalicească adecvată”.
„Legile UE care au desființat casele de nebuni precum că sunt privați de libertate sunt cauza. Și la noi în județul Iasi comuna Raducaneni au fost săvârșite crime de către acești bolnavi mintali lăsați in libertate cu tratament la domiciliu”, este comentariul lui Alexandru S., referitor la soluția adusă în discuție.
„Schizofrenia paranoidă este o tulburare mentală extrem de gravă în care oamenii interpretează realitatea anormal. Documentați-vă de această boală și veți înțelege mai multe. Am o prietenă diagnosticată cu această boală și nu are sens să intru în detalii despre episoadele psihotice care au avut loc în momentul în care a întrerupt tratamentul. De altfel, această boală nu se vindecă niciodată, ci cu ajutorul antipsihoticelor cât de cât o mai poți ține sub control”, spune Liliana M.
„Nu vă supărați dar in momentul când cineva are probleme mintale îl ții internat în spital nu il lași să trăiască printre noi !”, este de părere o altă cititoare.
„Păcat de acele suflete nevinovate dar statul român nu vrea să se complice să facă instituții pentur asemenea persoane. Nu-și dorește nimeni un copil bolnav, dar dacă apare trebuie să ai grijă de el. Medicii care îl aveau în evidență puteau să-l trimită într-un ospiciu știind că această boală este incurabilă” – Lenuța O.
„Este o boală necrutatoare, imprevizibilă… Copila trebuia să fie protejată, să nu să stea în preajma lui…” – Daniela S.
Cât despe latura abstractă a acestui caz, vom prezenta în curând o fațetă în care biserica și oamenii religioși vor emite opinii despre cum s-ar putea ține sub control astfel de persoane.
„Posedat de diavol, ăsta i-a luat mințile să distrugă alte vieți, păcat!!!”, a scris Ileana S.
Opinia generală este unanimă: „Trebuie să se ia măsuri cu astfel de oameni!”