Concurs inedit la Pitești.
De Ziua Limbii Române, pe 31 august, municipalitatea propune piteștenilor un eveniment festiv și educativ, organizat sub forma unui concurs de dezbateri între liceeni.
Evenimentul va fi găzduit de Filarmonica Pitești. Este organizat de Consiliul Județean al Elevilor Argeș – unica structură de reprezentare a elevilor argeșeni din învățământul preuniversitar – și de Centrul de Tineret OVD Argeș – asociație non-guvernamentală cu scop filantropic, în parteneriat cu Primăria Pitești.
Vor fi în discuție teme actuale și provocatoare: cât de reală este amenințarea de a ne pierde autenticitatea limbii, prin acceptarea noutăților apărute în vorbirea și în scrierea zilelor noastre?
„În cadrul concursului de dezbateri, două echipe – conservatori și progresiști – vor argumenta în favoarea păstrării autenticității sau a dezvoltării limbii române, iar concluzia va fi obținută și cu ajutorul unui juriu.Evenimentul este deschis publicului, intrarea fiind gratuită.
Cei prezenți vor putea, de asemenea, interveni, pe parcursul dezbaterii, în cadrul secțiunii dedicate opiniilor din public.
Dezbaterea ,,Limba română: mine or yours?” vă așteaptă, în ultima zi a verii acestui an, cu entuziasmul și intensitatea spiritului adolescentin, dar și cu momente surpriză!”, a transmis Primăria Pitești într-un comunicat.
Foto descriptiv