Argeș: Au lovit fără milă un om al străzii și i-au furat tot ce a avea!
În ziua de 28 iulie, polițiștii Biroului de Investigații Criminale Pitești au continuat cercetările în dosarul penal referitor la săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată, comisă, față de o persoană fără adăpost, în noaptea de 22 spre 23 iulie a.c., pe raza municipiului Pitești, și au reținut a doua persoană, bănuită de săvârșirea faptei ce face obiectul cercetărilor.
Astfel, din probatoriul administrat în cauză s-a stabilit că, alaturi de tânărul de 18 ani, care a fost reținut în data de 26 iulie a.c., la comiterea faptei ar fi luat parte și un al doilea tânăr, de 20 de ani, cu domiciliul în comuna Tufeni, județul Olt.
Cei doi ar fi lovit în mod repetat persoana vătămată, cu scopul de a-i sustrage bunurile, constând într-un telefon mobil și o pereche de încălțăminte sport, bunuri ce au fost recuperate și restituite pe parcursul cercetărilor.
Ca urmare a administrării probatoriului, în ziua de 28 iulie a.c., tânărul de 20 de ani, din Tufeni, judetul Olt, a fost reținut pentru 24 de ore, pe baza de ordonanță.
De asemenea, în aceeași zi, cel în cauză a fost prezentat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Pitești în fața instanței, iar Judecătoria Pitești a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile.
(Foto: descriptiv)