Urmăriți de la distanță. Proiectul urmează să fie implementat la Câmpulung, care va deveni astfel a doua mare localitate, după municipiul Pitești, dotată cu sisteme video pe o mare arie de acoperire.
Consiliul Local Câmpulung a aprobat studiul de fezabilitate, indicatorii tehnico-economici și devizul pentru sistemul de supraveghere video.
Sistemul va costa aproape 16 milioane lei (15.487.171 lei cu TVA), în condițiile în care bugetul Câmpulungului pe anul 2022 este de 90 milioane lei cheltuieli, dintre care numai 40 milioane lei pentru investiții (“Secțiunea dezvoltare”).
Vor fi instalate în total 380 camere video. Pe o durată de 10 ani, cât este prevăzută durata de viață a proiectului, se vor plăti apoi serviciile de mentenanță, personal, operare a sistemului etc, în valoare estimativă de 11 milioane lei.
Este un demers binevenit, în condițiile în care infracționalitatea în municipiul Câmpulung este una ridicată.
În sprijinul afirmațiilor, vă readucem în atenție imaginea conturată de-a lungul ultimilor ani în municipiul de la poalele Mateiașului.
După prăbușirea ARO, au apărut numeroase grupări infracționale având ca obiect de „activitate” proxenetismul și traficul de persoane.
Foto: descriptiv / Sursa foto: total-cs.ro