Pitești. A chelit terenul pentru care s-au dat lupte grele în pandemie.
Terenul de sport din spatele Școlii „Ion Pillat” are o istorie recentă care merită toată atenția.
În perioada Stării de Urgență, când numeroși piteșteni erau revoltați de faptul că trebuie să stea închiși în case, acest teren a fost văzut drept singurul mijloc de relaxare prin mișcare în aer liber, aproape de locuință.
Fiind situat chiar lângă blocurile din cartierul Teilor, persoanele care doreau să facă sport fără să riște maxim sancțiuni din partea polițiștilor și jandarmilor, veneau să dea ture, să arunce la coșul de baschet sau să joace un tenis de picior.
În acest context, autoritățile au luat decizia ca terenul să fie încuiat cu lacăt legat de un lanț gros.
„Minunea” nu a durat mult, fiindcă lumea revoltată a spart lacătul și a revenit pe teren, făcând în ciudă oamenilor legii care alergau să dea amenzi în stânga și în dreapta.
Terenul a rămas popular în zonă și zilnic este locul de recreație al tinerilor, dar și al adulților care vor să facă mișcare aproape de casă.
La o asemenea solicitare, suprafața de tartan s-a degradat încetul cu încetul, ajungând acum la un stadiu care necesită înlocuirea sa.
Sperăm că vacanța este un bun prilej pentru autorități ca să pună la punct terenul înainte de începerea noului an școlar.
Important de menționat: aici se desfășoară și ore de educație fizică.