Argeș: Doi bărbați au țepuit statul cu peste 1.700.000 lei!
În ziua de 05 iulie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au finalizat cercetările într-un dosar penal aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș, privind șase infracțiuni de evaziune fiscală în formă continuată și două infracțiuni de evaziune fiscală în formă continuată, în modalitatea de participație a complicității.
Din cercetări s-a stabilit că, în perioada decembrie 2010 – martie 2012, opt bărbați, cu vârste cuprinse între 41 și 69 de ani, în calitate de administratori ai unor societăți comerciale cu sediul în județele Argeș și Prahova, ar fi înregistrat în evidenţa contabilă şi declarat organelor fiscale cheltuieli care nu au la bază operaţiuni reale, respectiv achiziţii de bunuri (materiale de construcții), de la un număr de două societăți comerciale din județul Argeș și județul Gorj.
Prejudiciul adus bugetului de stat este de peste 1.700.000 de lei, reprezentând TVA și impozit pe profit, iar pentru recuperarea acestuia, a fost intituită măsura sechestrului asigurator asupra tuturor bunurilor imobile deținute.
Pe parcursul cercetărilor, a fost recuperată suma de aproximativ 250.000 de lei. Dosarul a fost înaintat Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș, cu propunere de trimitere în judecată.