Permise auto. Cu noua lege scăpați de examinatorii severi din Pitești.
Un proiect de lege potrivit căruia candidații la permis auto să poată susține examenul pentru obținerea permisului de conducere oriunde în țară, este în dezbatere la Senat.
La momentul actual, se poate da examen în localitatea sau regiunea de domiciliu, dar printr-un „artificiu” al candidaților care își fac mutație în alt oraș, se poate totuși susține examenul în localitatea dorită.
De obicei, la această strategie apelează cei care nu reușesc sau nu sunt încrezători că pot obține permisul în localitatea definită implicit.
Așa cum bine știți, municipiul Pitești este pe lista localităților „celebre” pentru problemele de la permise: timpii de așteptare, severitatea examinatorilor sau acuzațiile că unii dintre aceștia ar „pica” elevi pe nedrept.
Astfel, nu puțini vor fi aceia care se vor bucura dacă proiectul de lege va fi adoptat și promulgat.
Mai mult decât atât, cel puțin în forma actuală, proiectul prevede și posibilitatea ca instructorul să asiste la examen din mașină.
Foto – descriptiv / Sursa: bugetul.ro