Cozi interminabile la semafoarele de la şapte poduri; diferenţe de nivel de 50 centimetri între carosabil şi acostament; drum fără marcaje. Pe scurt e vorba despre coşmarul pe care îl îndură zi de zi şoferii care parcurg distanţa Câmpulung Muscel-Piteşti şi retur din cauză că autorităţile naţionale au dat drumul târziu la lucrări, iar firma care le execută are, de asemenea, întârzieri. Şi mai vine şi iarna! „Am fost personal la Ministerul Transporturilor şi am solicitat lămuriri, chiar pe ton vehement. Aproape că mi s-a râs în nas. Cică nu am fi fost noi, argeşenii, suficient de insistenţi la centru, de asta toate drumurile bune se opresc la intrarea în judeţul Argeş. Poate într-o zi o să auziţi de mine pe la ştiri că l-am luat pe vreunul de la minister de guler!”, a comentat situaţia Ion Mînzînă, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean.
Claudiu DIŢA
Un Comentariu
nae
Ne apuca si vara 2017