Tragediile se țin lanț! Un alt copil călcat de mașină. Un băiat de 8 ani a fost acroșat și accidentat ușor de un autoturism, pe DN 73, în zona Clucereasa din Mioveni.
UPDATE ORA 15.00: „Din verificările preliminare, efectuate de polițiștii Formațiunii Rutiere Mioveni, s-a stabilit că, în împrejurări care vor fi stabilite din cercetări, pe fondul traversării, un minor de 8 ani, din Țițești, a fost accidentat de un autoturism condus de un bărbat 31 de ani, din Bălilești, care se deplasa pe DN 73, pe raza localității Mioveni, zona Clucereasa, din direcția Pitești spre Câmpulung.
Minorul a fost transportat la o unitate medicală pentru investigații, acesta fiind conștient.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând că nu a consumat alcool.
În cauză a fost întocmit dosar penal conform art. 196 din Codul Penal, iar cercetările continuă, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în evenimentul rutier a avut loc”, a transmis IPJ Argeș.
Știrea inițială
Paramedicii SMURD de la Detașamentul de Pompieri Mioveni au fost solicitați să intervină pentru a prelua o victimă, pieton cu vârsta de 9 ani, din localitatea Țițești.
Este vorba de un băiat, conștient, cu răni în zona capului.
(Foto: descriptiv)