Urmează o mini-vacanță de trei zile pentru angajați, în special bugetarii, la începutul lunii viitoare. Mini-vacanţa de Rusalii face parte din cadrul celor 15 zile de libere legale pe care românii le au pe parcursul anului 2022. Prima zi de Rusalii pică duminica, atunci când majoritatea românilor nu lucrează, urmând ca aceștia să fie liberi şi luni, 13 iunie. În aceste condiții, aproape toţi angajații vor intra într-un weekend prelungit de vineri până marți dimineață.
Ziua sărbătoririi Rusaliilor este în strânsă legătură cu ziua din an în care este Învierea Domnului, astfel calculându-se la un interval de 50 de zile între acestea. Pentru început urmează sărbătoarea Rusaliilor, care ţine timp de două zile, iar românii vor fi liberi pe 12 şi 13 iunie, adică duminică şi luni.
Conform legislației, persoanele care aparțin altor culte religioase legale decât cele creștine beneficiază de două zile pentru fiecare dintre cele trei sărbători religioase anuale. Angajatorii care nu acordă salariaților timp liber în zilele nelucrătoare sau care nu-i recompensează pentru munca în respectivele zile riscă amenzi între 5.000 şi 10.000 de lei.
Potrivit Codului Muncii, angajații au dreptul la două zile libere de Rusalii în 2022, așadar vor avea parte de o nouă mini-vacanță. Sărbătoarea Rusaliilor pică în anul 2022 pe data de 12 iunie și conform legii, angajații de la stat și de la privat au liber și în a doua zi de Rusalii, mai exact pe data de 13 iunie. La aceste zile se adaugă și ziua de sâmbătă, ceea ce duce automat la o minivacanță de 3 zile.
Angajatorii sunt obligați să le ofere zile libere angajaților, indiferent dacă lucrează la stat sau în mediul privat. În domeniile în care activitatea nu poate fi întreruptă, angajații pot lucra în zilele de Rusalii 2022, însă vor primi timp liber în următoarele 30 de zile sau un spor salarial de cel puțin 100% din salariul de bază.
Românii vor mai rămâne cu următoarele zile libere:
- 1 iunie: Ziua Copilului (miercuri)
- 12 iunie Rusalii, 13 iunie A doua zi de Rusalii (duminică și luni)
- 15 august: Adormirea Maicii Domnului (luni)
- 30 noiembrie: Sfântul Andrei (miercuri)
- 1 decembrie: Ziua Națională a României (joi)
- 25 decembrie, 26 decembrie: Crăciunul și a doua zi de Crăciun (duminică și luni)
Românii vor avea parte de mai multe zile libere. Un grup de parlamentari propun un proiect de lege cu referire la zilele de sărbătoare legale care se suprapun cu sâmbetele și duminicile. În acest context, proiectul prevede ca liberele să se acorde în zilele următoare. Propunerea a fost semnată de 26 de deputați PNL și doi deputați PSD. Aşadar, românii vor putea avea parte de o mini-vacanță în plus.
Aşadar, românii vor putea avea parte de mai multe zile libere. Propunerea legislativă modifică și completează în acest sens articolul 139 alin. 2 din legea 53/2003 – Codul Muncii. Inițiativa legislativă propune ca zilele de sărbătoare care pică în weekend să fie acordate în zilele care succedă celor de repaus săptămânal.
(Sursa: evenimentulzilei.ro)