Un fermier din Argeș, comuna Dâmbovicioara, duce de ani de zile o luptă pentru supraviețuire sub teroarea urșilor care s-au înmulțit tot mai mult și atacă nemilos în localitate.
Vorbim despre oi sfârtecate, vehicule distruse, pagube în gospodării și chiar oameni răniți de sălbăticiunile mari care coboară din masivul Piatra Craiului până în gospodăriile localnicilor.
Mașină avariată de urs (foto)
Despre toate aceste grozăvii ne-a vorbit domnul Ion Pantea (FOTO), de profesie asistent veterinar. Omul și-a înființat o microfermă la Dâmbovicioara, însă afacerea tinde să scape de sub control, în ghearele urșilor.
„Sunt fermier, am PFA. Dețin un număr de 150 de oi, 4 vaci, acte de proprietate, tot”, așa și-a început povestea Ion Pantea.
Bărbatul este revoltat și susține că atacurile urșilor se petrec sub nasul autorităților, despre care afirmă că sunt incompetente, indiferente și corupte, având alte interese decât gestionarea problemei acestor animale sălbatice.
„Mi-au spus să plătească ursul mașina”
Ion Pantea: „Ursul mi-a rupt mașina de două ori! Autoritățile mi-au spus să-mi plătească ursul mașina. Mă refer la Parcul Național, ITRSV-ul (n.r. -Inspectorat Teritorial de Regim Silvic), Fondul Cinegetic și alte ocoale. În loc să scadă numărul urșilor, s-au înmulțit. Îi aduce din toate părțile la noi. Mi-au mâncat peste 40 de oi până acum, câteva mi le-au plătit, restul n-au vrut să mi le mai plătească. Evaluarea este făcută de persoane incompetente. Dau 5 lei pe kilogramul de oaie, când el merge de la 10 lei, 12 lei și chiar 15 lei / kg.„
În continuare, fermierul spune că persoanele responsabile nu iau măsuri, ba chiar contribuie la agravarea situației.
Ion Pantea: „Eu nu am închiriat terenul nimănui. Am totul în regulă. Vine ursul noapte de noapte, cei de la vânătoare au obligația să îndepărteze ursul și să-i pună mâncare. Ei, în schimb, o vând. Există o regulă ca ursul să stea la o anumită distanță de ultima gospodărie. În loc să se ocupe de asta, ei înlesnesc furtul de lemne și braconajul. Asta fac. Urșii din Covasna și Harghita sunt aduși la noi, la Dâmbovicioara, să mai omoare și aici…”
Oaie omorâtă de urs pe drumul Brusturetului, pe 30 aprilie 2022 (foto) – imagine cu puternic impact emoțional, interzisă minorilor.
Nimănui nu-i pasă, jandarmii spun „unde-i ursul?” și mă avertizează că îmi dau amendă.
VIDEO – ION PANTEA S-A ÎNTÂLNIT CU URSUL ÎN DRUM – DOUĂ OI UCISE
„Pe 30 aprilie, la ora 10, a ieșit ursul în drumul comunal. A dat peste mine și a omorât două oi. Cu una a plecat în pădure, cealaltă a rămas în drum. Am sunat la 112, degeaba, nu s-a luat nicio măsură.
Legat de mașină, am câștigat procesul și nu vor să-mi dea banii. că nu fondul de vânătoare e vinovat…”, ne-a declarat fermierul păgubit.
Urme de urs pe mașină (foto).
Ziarul Argeșul: Aveți vreun moment filmat cu ursul în localitate?
Ion Pantea: „Nu am reușit să-l filmez, nici nu poți, că ești disperat când îl vezi. Vreau să afle toată lumea adevărul, să vadă ce se petrece la noi. Sunt asistent veterinar de meserie, am lucrat 20 de ani și mi-am făcut o microfermă pe terenul meu. Întreb, la ce distanță trebuie să stea ursul de ultima gospodărie? Mi se pare că la vreo 5 sau 10 km. De la ultima casă și până la masivul Piatra Craiului sunt vreo 20 de km. Acolo trebuie să stea ursul”.
Ziarul Argeșul: Cum reacționează autoritățile?
„S-A FORMAT O MAFIE, TREBUIE SĂ DISPARĂ”
Ion Pantea: „Nu fac nimic și în fiecare an aduc alți urși, din altă parte. Să le dea mâncare, să pună gard electric, să-i supravegheze, dar autoritățile înlesnesc furtul de lemne și braconajul. Sunt oameni ancorați de peste 20 de ani, nu mai ai ce le face, s-a format o mafie. Ei trebuie să dispară, trebuie băgat control. Primăria plătește din taxele și impozitele oamenilor acest Fond care nu face nimic. Cu alte cuvinte, eu dau bani să vină ursul peste mine. Mai sunt și alte persoane în aceeași situație. Au fost și oameni atacați de urs.”
Am încercat să discutăm despre această problemă cu primarul Dumitru Secăreanu din Dâmbovicioara, însă până la închiderea ediției nu am putut realiza o conexiune telefonică.
Vom reveni!
Un Comentariu
Anonim
in mod normal acestui om ii lipseste pe panoplie nu ursul ci trofeul impaiat al mafiotului care permite astfel de lucruri.