Valentin, artistul originar din Mioveni, a avut de luat o decizie dificilă. Înainte de a ajunge la preselecțiile pentru concursul Românii au talent, a fost anunțat că mama lui a decedat. Acesta a văzut primul film cu Elvis Presley pe vremea când avea 13 ani. De atunci, a rămas fascinat de celebrul cântăreț. Îi cântă piesele și îi imită stilul. A călătorit din Germania pentru a le arăta juraților de la Românii au talent de ce este în stare, însă, când se afla pe drum, a fost anunțat că mama lui a decedat.
Valentin s-a mutat în Germania în urmă cu mai mulți ani din dorința de a le asigura un trai mai bun celor trei fiice sale. În prezent, lucrează ca și electrician la un concern auto din Stuttgart. Cu el locuiesc și două dintre fetele lui, iar una dintre acestea l-a făcut bunic.
Concurentul Românii au talent a dezvăluit că nepotul său este deja fan Elvis. La concursul difuzat pe Pro TV, Valentin și-a dorit ca oamenii să-l redescopere pe marele artist. Totuși, a avut de făcut o alegere grea. În drum spre Românii au talent, Valentin a fost anunțat că mama lui a decedat. A hotărât să-și ducă misiunea până la capăt, convins fiind că cea care i-a dat viață ar fi mândră de el.
„Din păcate, când veneam la emisiunea dumneavoastră, am fost anunțat că mama mea a decedat. Mi-e foarte greu să aleg între a veni aici și… Ne întâlneam atât de rar, o dată pe an și m-am bucurat să pot participa la emisiunea dumneavoastră. S-ar fi bucurat enorm să mă vadă. Acum, voi urca pe această scenă în amintirea ei.
Am învățat de-a lungul timpul că atunci când urci pe scenă trebuie să dăruiești tot ce ai mai bun. Apoi, voi merge acasă să-mi conduc pe ultimul drum mama”, a dezvăluit concurentul Românii au talent în ediția difuzată vineri, 29 aprilie 2022.
(Sursa: Fanatik.ro)