În după-amiaza zilei de 24 aprilie, prima zi de Sfintele Paști, polițiștii câmpulungeni au fost sesizați prin Serviciul Național Unic Apeluri de Urgență 112 despre faptul că un bărbat s-a urcat pe acoperișul unui bloc de locuințe și amenință că se sinucide.
Pentru intervenția cât mai rapidă, la fața locului a fost direcționat un echipaj de poliție din cadrul Secției de Poliție Rurală Valea Mare Pavăț, alcătuit din doi polițiști cu experiență.
La sosirea acestora, bărbatul în cauză se afla cu picioarele atârnate în gol, era agitat și a aruncat cu telefonul mobil înspre persoanele care se aflau în fața blocului.
Cei doi polițiști au discutat cu cel în cauză, care invoca neînțelegeri cu concubina, au acționat cu calm și au reușit să îl convingă să vină la gura de acces. Ulterior cei doi polițiști au reușit să îl convingă și să coboare, de bună voie, acesta fiind condus la o unitate medicală pe tru tratament de specialitate.
(Foto: descriptiv)