În ziua de 11 aprilie a.c., polițiștii din cadrul Biroului Investigații Criminale Pitești, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, au continuat cercetările într-un dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de violență în familie și inducere în eroare a organelor judiciare, și au reținut un bărbat de 52 de ani, din Vedea.
Din cercetări s-a stabilit că, în seara zilei de 09 aprilie a.c., pe fondul consumului de alcool, bărbatul și-ar fi agresat soția, iar ulterior, a depus plângere împotriva femeii, prin care reclama faptul că aceasta l-ar fi deposedat, prin acte de violență, de suma de 4.000 de lei și un card bancar.
În ziua de 11 aprilie a.c., cu sprijinul polițiștilor din cadrul Secției de Poliție Rurală Poiana Lacului, bărbatul a fost condus la sediul Poliției Municipiului Pitești, pentru audieri.
După administrarea probatoriului, cel în cauză a fost reținut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, urmând ca, în cursul zilei de astăzi, să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.