În aceste momente, slujba de înmormântare are lic la biserica Sf. Arhangheli Mihai și Gavriil din Bradu. Dariana își va dormi somnul de veci în cimitirul din comuna limitrofă Piteștiului, dar asta nu i-a împiedica pe colegii ei, cadrele didactice ale Colegiului I.C. Brătianu și pe toți cei care au cunoscut-o și prețuit-o să o conducă pe cel din urmă drum.
Un convoi impresionant, sute de tineri dornici să o mai vadă o dată pe Dariana și să se roage, cântând laolaltă cu preoții pentru ea: „Cu sfinții odihnește Hristoase, sufletul adormitei roabei Tale, unde nu este durere nici întristare nici suspin ci viață fără de sfârșit…”
În ziua de 4 aprilie iubita Andrada Dariana, în vârstă de 16 ani închidea ochii pentru totdeauna. Frumoșii ei ochi cu care se privise lumea atât de puțin timp. Avea să o părăsească după o intervenție chirurgicală. O boală ereditară îi chinuia inima iar operația era singura care i-ar mai fi dat șanse de supraviețuire. Însă paradoxal, ceea ce trebuia să îi prelungească ani mulți existența, i-a adus sfârșitul.
Părinții fetei au crezut deopotrivă în puterea medicinei și în cea a divinității. Mama, asistentă medicală la Spitalul Județean Argeș, tatăl, preot în comuna Rătești. Au nădăjduit. Și-au imaginat ziua în care fetița lor cea adorată va ieși din spitalul privat în care era internată la București, le va zâmbi și le va sări în brațe în momentele fericite ale regăsirii.