Centrul Cultural Piteşti organizează azi, la ora 17, în Sala „Ars Nova”, lansarea volumului de proză „Tabor”, semnat de Adrian Georgescu. Manifestarea este organizată împreună cu Fundaţia literară „Liviu Rebreanu”, coordonată de poeta Allora Albulescu Şerp. Volumul, apărut, în acest an, la Editura „No.14 Plus Minus” Bucureşti, se înscrie în seria cărţilor de factură religioasă semnate de acelaşi autor, alături de „Sosirea spre Dumnezeu” (2011), „Descensio” (2012), „Chilii” (2012), „Anastasis” (2013), „Rugăciunile” (2013), „Dulcea sărutare” (2014), „Monahul lăuntric” (2015) şi „Iisuse, lauda bătrâneţilor mele” (2016). Originar din capitală, autorul a absolvit Facultatea de Filologie din cadrul Universităţii din Bucureşti şi a debutat cu volumul de proză „Rebutarea Omenirii”. El este redactor la Radio România Cultural.
Mirela NEAGOE