În după-amiaza zilei de 25 martie, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Costești au fost sesizați prin Serviciul Unic Apeluri de Urgență 112, au fost sesizați cu privire la rănirea unei persoanei care participa la un târg tradițional, pe raza localității Ștefan cel Mare.
La fața locului, polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției Orașului Costești, împreună cu polițiștii Secției de Poliție Rurală Rociu, desfășoară cercetări, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul s-a petrecut, și luarea măsurilor legale care se impun.
Din primele verificări, s-a stabilit că un bărbat de 30 de ani, din localitate, ar fi fost lovit la cap, de un element desprins de pe un stâlp al rețelei de alimentare cu energie electrică, după ce acesta ar fi fost lovit de un topogan gonflabil, desprins de la sol de o rafală puternică de vânt. Bărbatul a fost preluat de un echipaj medical și transportat la spital, fiind în stare gravă.
De asemenea, alte două persoane au ajuns ulterior la spital, solicitând îngrijiri, în urma aceluiași eveniment. Cercetările sunt în curs, în cauză fiind întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, conform art. 196 din Codul Penal, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Costești.