În dimineața zilei de 24 martie, în jurul orei 07.30, polițiștii Secției de Poliție Rurală Poiana Lacului au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier, pe raza localității Cocu.
În urma verificărilor preliminare, efectuate de polițiști, s-a stabilit faptul că, un bărbat de 32 de ani, din Cocu, care conducea un autoturism, ar fi pierdut controlul asupra direcției de mers, a părăsit partea carosabilă și s-a răsturnat în șanț. În urma evenimentului rutier, au rezultat numai pagube materiale.
Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, acesta indicând o valoare mai mare decât limita de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, ulterior fiind condus la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei.
De asemenea, în urma verificărilor efectuate de polițiști, s-a stabilit faptul că bărbatul nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie.
În cauză, a fost întocmit dosar penal, conform art. 335 și 336 din Codul Penal, iar verificările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul s-a petrecut.
Foto: descriptiv