După cum v-am anunțat ieri, un bărbat de 39 de ani a fost prezentat de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Pitești în fața instanței pentru act sexual cu un minor. Judecătoria Pitești a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile a acestuia.
În ziua de 23 martie, polițiștii Biroului de Investigații Criminale Pitești, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, au continuat cercetările într-un dosar penal privind infracțiunea de act sexual cu un minor, reținând un bărbat de 39 de ani, din Bradu.
Sesizarea a fost primită de la reprezentanții unității școlare la care persoana vătămată, minoră în vârstă de 14 ani, frecventează cursurile școlare. Din cercetări, s-a stabilit că bărbatul în cauză, care locuiește în același imobil, ar fi întreținut relații sexuale cu minora, profitând de starea de vulnerabilitate a victimei având în vedere vârsta, dar și poziția de autoritate a acestuia.
Bărbatul este chiar unchiul fetei, cel cu care locuia în casă, la Bradu, și ar fi trebuit să-i fie sprijin, nu agresor! La doar 13 ani, copila a rămas însărcinată, iar în luna martie a născut o fetiță. Deși era gravidă și ținta bullyingului din partea colegilor, eleva a continuat să meargă la școală până în ultima zi. În luna ianuarie, profesorii au sesizat ce se petrece, anunțând autoritățile. De frică, în timpul anchetei, minora a spus că a rămas însărcinată cu un alt bărbat, în vârstă de 21 de ani. Asta până s-a aflat adevărul crunt…
Foto: descriptiv