Doi șoferi români de tir, ambii din Argeş, care circulau pe Autostrada A3/E40 din direcţia Battice către Liege, au murit într-un cumplit accident în apropiere de Barchon, Belgia. „Pompierii din zona Vesdreau au intervenit pentru un accident de circulație în care au fost implicate două camioane. Unul dintre camioanele implicate părea să transporte saci cu îmbrăcăminte care au ajuns să fie împrăștiate peste drum.
Două persoane au murit pe loc: șoferul și colegul de echipaj al acestuia. Ambii erau de origine română. Unul dintre camioane a luat foc, autostrada a trebuit să fie închisă în ambele sensuri”, a declarat Benjamin Houet, primarul din Soumagne. Deocamdată nu se cunosc circumstanțele în care s-a produs evenimentul şi polițiștii au deschis o anchetă.
Unul dintre şoferi, Viorel Ciripan, era din Băbana, tată a doi copii, iar celălalt din Piteşti, cartierul Prudu, care la rândul lui ar avea trei copii. Având în vedere că decesul celor doi conducători auto a avut loc într-o ţară străină, se pare că firma la care cei doi erau angajaţi se va implica pentru ca trupurile neînsufleţite să fie repatriate.