Un accident rutier s-a produs acum puțin timp la Budeasa, un autoturism intrând într-un cap de pod. Din verificările preliminare efectuate de polițiștii Biroului Rutier Pitești s-a stabilit că, o femeie de 36 de ani, din Bălilești, care conducea un autoturism pe DJ 703K, din direcția Budeasa către Mălureni, în împrejurări ce vor fi stabilite în urma cercetărilor, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, a părăsit partea carosabilă și s-a izbit de un cap de pod.
În urma accidentului, trei minori (o fetiță și doi băieți), cu vârste cuprinse între 3 și 10 ani, au fost răniți și transportați la spital.
Conducătoarea auto a fost testată cu aparatul etilotest, rezultând că nu a consumat alcool.
În cauză, va fi întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, iar verificările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul s-a petrecut.