Asociaţia Oraşelor din România (A.O.R.) se solidarizează cu primarul Ion Georgescu și condamnă agresiunea manifestată şi încercarea de intimidare de vineri seară din biroul acestuia din Primăria Mioveni și cere instituțiilor statului ”să fie prompte şi intransigente”.
Concret, A.O.R. face un apel la instituţiile de ordine publică să acţioneze cu fermitate şi să sancţioneze astfel de fapte, dar şi să prevină repetarea unor asemenea acţiuni agresive şi primitive care nu au ce căuta într-un stat civilizat, membru al Uniunii Europene. Această agresiune, care nu este nicidecum singulară, arată că primarii, aleşi locali care ocupă funcţii de demnitate publică executivă în slujba colectivităţii locale 24 de ore pe zi şi 7 zile pe săptămână, nici măcar pe durata exercitării mandatului, nu au parte de o protecție concretă prevăzută de lege.
Pentru îndreptarea acestei situaţii, A.O.R. cere Guvernului iniţierea unui ordonanţe de urgenţă pentru completarea articolului 207 – “Protecția aleșilor locali”, din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu prevederi care să prevină, să descurajeze şi să sancţioneze drastic astfel de fapte şi să consolideze protecția primarilor și membrilor familiilor acestora din partea instituţiilor specializate ale statului față de amenințările sau violențele la care ar putea fi supuși ca urmare a exercitării atribuțiilor de serviciu sau în legătură cu acestea.