În ziua de 31 ianuarie, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Costești au fost sesizați, de către un bărbat de 68 de ani, din Costești, despre faptul că, în ziua de 30 ianuarie, în timp ce se afla la domiciliu, ar fi fost agresat de fiul său, de 43 de ani, deși împotriva acestuia există un ordin de protecție, emis de Judecătoria Costești.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Costești l-au identificat pe bărbatul în cauză, pe raza orașului Costești, și l-au condus la sediul poliției, pentru audieri.
Polițiștii au continuat cercetările, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de violență în familie și încălcarea ordinului de protecție, iar după administrarea probatoriului, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, urmând ca, în cursul zilei de astăzi, să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Costești, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.
(Foto: descriptiv)