De astăzi, numărul localităţilor din judeţ care au intrat în scenariul roşu a crescut de la şapte la nouă, şase fiind comune şi trei oraşe. Este vorba despre Oarja, unde incidenţa infectărilor cumulată pe ultimele 14 zile era de 7,66 la mia de locuitori, urmată de Rucăr, cu 4,17/1.000 locuitori, Valea Iaşului, cu 4,02/1.000 locuitori, Câmpulung, cu 3,69/1.000 locuitori, Ştefăneşti, cu 3,66/1.000 locuitori, Mărăcineni, cu 3,64/1.000 locuitori, Bascov, cu 3,45/1.000 locuitori, Moşoaia, cu 3,44/1.000 locuitori, respectiv Topoloveni, cu 3,11/1.000 locuitori.
Alte 12 sunt în scenariul galben, acestea fiind Bradu (2,87/1.000 locuitori), Miovni (2,68), Bughea de Sus (2,61), Valea Mare-Pravăţ (2,59), Piteşti (2,54), Stâlpeni (2,48), Lunca Corbului (2,46), Dîrmăneşti (2,32), Beleţi-Negreşti (2,29), Cotmeana (2,21), Godeni (2,21) şi Ungheni (2,08). De asemenea, în 30 de localităţi incidenţa era între 1,03 şi 1,99/1.000 locuitori, iar în 36 rata de infectare era între 0,31 şi 0,96/1.000 locuitori.
În altă ordine de idei, din cele 30 de localităţi care săptămâna trecută nu au raportat cazuri de infectare cu noul coronavirus au mai rămas doar 15, specialiștii în domeniu atenţionând că numărul de îmbolnăviri, inclusiv cu tulpina Omicron, va crește în următoarea perioadă și că cele mai eficiente soluții pentru depăşirea actualei situaţii rămân respectarea cu stricteţe a regulilor de protecţie sanitară şi a restricţiilor impuse de autorităţi, dar mai ales vaccinarea cu administrare schemei complete a dozelor anti-Covid.
Un Comentariu
Anonim
aureliapurcarea15@gmail.com