În cursul nopții trecute, jandarmii argeșeni care se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu au depistat pe raza comunei Merișani, pe un drum forestier, un autocamion de transport cu remorcă încărcat cu material lemnos.
Jandarmii au procedat la identificarea celor două persoane, care se aflau în autocamion, și verificarea documentelor care însoțesc transportul. A reieșit faptul că materialul lemnos nu avea documente de proveniență și de transport, fapt pentru care, pe numele celor doi bărbați din Berevoiești au fost întocmite actele de sesizare a organelor de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de transport ilegal de material lemnos.
Documentele intocmite, faptuitorii si mijloacele folosite la comiterea faptei au fost predate organelor de cercetare ale politiei judiciare, iar cantitatea de aproximativ 21 metri cubi lemn stejar a fost ridicată în vederea confiscării și lăsată în custodia lucrătorilor Ocolului Silvic Domnești.