În ziua de 12 ianuarie, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Costești au fost sesizați, prin S.N.U.A.U. 112, de către o femeie de 20 de ani, din comuna Popești, despre faptul că, fostul concubin ar fi pătruns în curtea locuinței sale și ar fi adresat amenințări, deși împotriva acestuia există un ordin de protecție, emis de Judecătoria Costești.
Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Buzoești s-au deplasat la fața locului și l-au identificat pe bărbatul de 32 de ani, din comuna Râca, care ar fi pătruns în curtea locuinței fostei concubine, încălcând astfel ordinul de protecție, emis de Judecătoria Costești.
Polițiștii au continuat cercetările, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de amenințare și încălcarea ordinului de protecție, iar după administrarea probatoriului, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, urmând ca, în cursul zilei de astăzi, să fie prezentat Parchetului de pe lîngă Judecătoria Costești, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.
(Foto: descriptiv)