În ziua de 24 noiembrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Curtea de Argeș au continuat cercetările în mai multe dosare, întocmite sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt și furt calificat și au reținut doi bărbați, de 26 de ani, din Curtea de Argeș, respectiv 21 de ani, din Tigveni.
Din cercetări, s-a stabilit faptul că în perioada 22 iunie – 24 noiembrie 2021, atât pe timp de zi, cât și pe timp de noapte, prin tăierea sistemelor de asigurare, cei doi ar fi sustras, din scări de bloc, de pe raza municipiului Curtea de Argeș, un număr de 21 de biciclete, în valoare totală de aproximativ 27.000 de lei.
În urma activităților desfășurate s-a reușit recuperarea a 14 biciclete, urmând a se continua verificările în vederea identificării și recuperării și celorlalte.
După administrarea probatoriului, în seara zilei de 24 noiembrie a.c., cei doi bărbați au fost reținuți pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, urmând ca în cursul zilei de astăzi să fie prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Curtea de Argeș, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.
(Foto: descriptiv)