De duminică până în după-amiaza zilei de azi, mii de oameni au trecut pe la capela Bisericii Sf. Ierarh Nicolae (Nou) din Curtea de Argeș. Localnici dar și credincioși din alte zone ale județului. Ori de la distanțe mai mari. S-au recules la sicriul în care se afla trupul neînsuflețit al părintelui Vasile Marinescu. Să-l vadă, pentru ultima dată, nu a fost posibil pentru că, după rânduiala din mănăstiri și în cazul înhumării slujitorilor lui Dumnezeu, chipul i-a fost acoperit. Pe piept, între degetele reci, împreunate, o Sfântă Evanghelie a lui Hristos căruia părintele i-a închinat întreaga viață.
Candele, lumânări, buchete de flori, jerbe și coroane. Atât de multe adunate în cele doua zile încât astăzi a fost nevoie de câteva microbuze pentru a le transporta de la biserică la cimitir! Slujba de înmormântare a fost una impresionantă, nemaivăzută în Cetatea Basarabilor până acum, cu excepția înhumării regilor și reginelor României! Un sobor format din 50 de preoți în mijlocul căruia s-a aflat IPS Calinic Argeșeanul, arhiepiscopul Argeșului și Muscelului. Răspunsurile la strană au fost date în stil psaltic și coral armonic de un grup de psalți condus de pr. prof. George Neacșu de la Catedrala Sf. Gheorghe din Pitești. La strană a cântat și cunoscutul om de cultură, realizator de emisiuni TV, prieten și colaborator al celui plecat dintre noi, George Mitrache. Din sobor a făcut parte și pr. prof. Matei Zaharia, dirijorul faimosului cor „Te Deum Laudamus”.
În mod excepțional, la această slujbă au fost rostite două predici. Una a părintelui arhimandrit Caliopie Ichim iar cealaltă a arhiereului, IPS Calinic care a subliniat virtuțile celui care a trecut pragul veșniciei din cauza unei leucemii galopante cu o lună înainte de a împlini 76 de ani. La tristul eveniment a fost prezent și Vasile Bănescu, purtător de cuvânt al Patriarhiei Române care a adus o coroană mare din trandafiri albi, florile preferate ale regretatului preot și o candelă specială din „punctul zero” al ortodoxiei românești, Dealul Mitropoliei din București. Puțini cunosc faptul că Vasile Bănescu este nepot de gradul I al părintelui Vasile Marinescu!
După slujba săvârșită în biserica Sf. Ierarh Nicolae (Nou), neîncăpătoare pentru sutele de participanți, convoiul funebru s-a îndreptat spre cimitirul Sf. Îngeri. Pe panta dealului, pe tot parcursul ultimului drum al „părintelui blândeții” cum a mai fost numit Vasile Marinescu, au fost presărate petale de flori. Sub cerul plumburiu al toamnei, la orele amiezii, sicriul a fost coborât în cripta familiei. „Se pecetluiește acest mormânt până la cea de-a doua venire a Mântuitorului Iisus Hristos!” Cuvintele preoților au răzbătut cu greu. Au fost acoperite de dangătul clopotelor și de plânsul înăbușit al mulțimii fiilor și fiicelor duhovnicești ai părintelui Vasile Marinescu. Cel care până mai ieri le zâmbea. Le vorbea, îi miluia. Iar începând de astăzi a devenit amintire…
Un Comentariu
sebastian
In articol nu se vede cum au plans si pitrele ,de ce exagerati !