În data de 8 octombrie 2021, conform datelor existente în aplicația alerte.ms, la nivel național există 1.502 de paturi de ATI destinate pacienților COVID-19. În București sunt avizate de DSP 320 paturi de ATI pentru pacienții de COVID-19. De asemenea, la nivel național există o rezervă operațională de 131 paturi ATI destinate pacienților de COVID-19. Aceste paturi sunt activate, în dinamică, acolo unde numărul pacienților ATI depășește capacitatea secțiilor principale. 1.561 paturi ATI sunt ocupate la nivelul întregii țări.
La nivel național există în acest moment un pat ATI destinat COVID-19, în județul Timiș. În Municipiul București nu mai sunt libere paturi ATI pentru pacienții bolnavi de COVID-19, altele decât cele rezervate special pentru persoane cu anumite condiții medicale care sunt și confirmate cu SARS-COV-2.
Cat despre județul Argeș, din 39 de paturi de terapie intensivă destinată bolnavilor Covid, niciunul nu mai este liber.
”Se lucrează în continuare pentru operaționalizarea și asigurarea personalului medical necesar pentru alte paturi ATI care vor fi disponibile în zilele următoare. Menționăm faptul că în procesul de operaționalizare a unor noi paturi ATI se pune accent pe cele destinate persoanelor care prezintă anumite condiții medicale și care sunt și confirmate cu SARS-COV-2 pentru că în aceste cazuri respectivii pacienți prezintă afecțiuni grave ce pot constitui comorbidități și sunt expuși unui risc mult mai mare”, transmite GCS.