Ghinioanele se ţin scai de CS Mioveni. Duminică, în deplasare, elevii lui Alexandru Pelici au fost învinşi de Farul Constanţa, golul victoriei fiind marcat de gazde în minutele de prelungire.
Filmul meciului
Meciul a început cu o ocazie mare a Farului, prin Betancor, însă spaniolul s-a revanşat şi a deschis scorul în minutul 16. Acelaşi jucător a mai avut o şansă după două minute, dar a ratat cu poarta goală. Mioveniul a avut apoi un gol anulat, după ce mingea ar fi ieşit în afara terenului în momentul centrării. Sanoh marcase, dar Dumitriu centrase pentru olandez dincolo de linia de fund. Prima parte a celei de-a doua reprize a fost săracă în ocazii. Finalul, însă, a fost dramatic. Mioveniul a egalat în minutul 86, prin Rusu, după o centrare a lui Cristea din lovitură liberă şi o dublă reluare spre poartă a lui Blănaru, respinsă de portar, însă Farul a câştigat meciul în prelungiri (minutul 90+2), prin Ciobanu, care a înscris după o greşeală a apărării.
„Suntem vinovaţi”
La final, antrenorul Alexandru Pelici a spus: „E păcat, am scăpat punctul printre degete. Am construit un castel de nisip, apoi am dat o palmă la tot ce am făcut. Trebuia să avem o responsabilitate mai mare, să facem marcaje mult mai aproape şi să nu se ajungă la situaţia asta. Cu toţii suntem vinovaţi, inclusiv noi de pe bancă, că nu am fost mai prezenţi. Asta este, mergem înainte, ne aşteaptă un meci dificil cu Argeşul”.
„Trei puncte norocoase”
Gică Hagi, antrenorul gazdelor, a admis la flash-interviu că victoria echipei sale a fost norocoasă. „Căldură mare, trebuia să terminăm meciul în prima repriză. În a doua repriză ne-am chinuit. Nu am jucat bine colectiv, adversarului i-am dat posibilităţi să vină în careu, să aibă ocaziile. La final sunt trei puncte norocoase, chiar dacă meritam să câştigăm în prima repriză. Fotbalul aşa e uneori; suntem fericiţi că am luat toate punctele. Pe mine nu mă interesează dacă iau un gol, două. Chiar dacă faza defensivă ne interesează, important e să marcăm”.