Emoția. A fost starea dominantă la una dintre cele mai vechi și mai îndrăgite instituții din Pitești, Palatul Copiilor, astăzi la prânz, la ceasul deschiderii oficiale a noului „sezon”. Un an provocator prin multitudinea ofertelor educaționale, peste 30 de „cercuri” dintre cele mai diverse: de la creație literară unde excelează profesoara Simona Marineață și matematică aplicată ori informatică până la limbi străine sau ecoturism ori jurnalism, pentru a nu mai adauga și celelalte cursuri, toate extrem se atrăgătoare pentru elevi. Cum acestea sunt accesibile oricui fiind gratuite, interesul este enorm. Drept dovadă cele câteva sute de persoane care s-au adunat pe terenul de sport al edificiului de pe Strada Trivale, pentru a fi prezente la festivitate. Emoția se simțea și în vibrația vocii noii directoare, Corina Alina Voicilă aflată la început de mandat, atunci când a rostit primele cuvinte de „bun venit”. Preoți de la parohia Sf. Ioan Botezătorul au săvârșit o scurtă slujbă de binecuvântare apoi au mers prin toate clasele Palatului Copiilor sfințindu-le prin stropirea cu agheasmă.
După discursuri adecvate momentului ale conducerii instituției și prezentarea cadrelor didactice, a urmat un mini-spectacol pregătit cu minuțiozitate și profesionalismul binecunoscut de Adina Sima, distinsa profesoară de la cursul de canto al Palatului Copiilor. Câțiva dintre elevii ei au cântat piese diverse de muzică ușoară și populară, antrenante pentru întreaga asistență formată deopotrivă din copii, părinți și bunici. Un sentiment de nostalgie profundă se citea pe chipul multora, unii dintre părinții care își aduc odraslele astăzi la Palat, fiind elevii de ieri ai acestuia. Printre ei, consilierul local Sorin Apostoliceanu, de altfel singurul reprezentant al administrației locale deoarece, spre surprinderea multor piteșteni, edilii nu au fost prezenți la eveniment.
Liberalul a mărturisit că este legat sufletește de acest loc în care, în urma cu 40 de ani descoperea tainele biologiei și privea pentru prima data printr-un microscop. O zi specială pentru consilierul local. Ca și pentru ceilalți care cândva au trecut pragul Palatului Copiilor și astăzi se reîntorc aici, ca un arc peste timp. Festivitatea s-a încheiat într-o notă optimistă. Când soarele scaldă chipuri neprihănite de copii, nu are cum sa fie altfel.