Polițiștii Biroului Poliție Autostrăzi A1, împreună cu reprezentanți ai altor instituții cu atribuții în domeniu, au desfășurat, astăzi, 11 septembrie, în intervalul orar 08.00 – 11.00, o acțiune, pe A1, km. 110, pentru creșterea gradului de siguranță rutieră, pe acest sector de drum.
Acțiunea a vizat depistarea conducătorilor auto care nu respectă regimul legal de viteză, pe cei sub influența alcoolului sau a altor substanțe, precum și verificarea legalității transporturilor de marfă, verificarea stării tehnice a autovehiculelor și depistarea eventualilor migranți. La acțiune au participat polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Argeș, luptători din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale, echipa canină, cu câinele de urmă, reprezentanți ai Registrului Auto Român și ai Direcției Sanitar-Veterinare și pentru Siguranţa Alimentelor. Timp de 3 ore, polițiștii au verificat 68 de autovehicule și au legitimat 69 de persoane. Au fost efectuate 44 de testări cu aparatul etilotest și 3 testări privind depistarea de substanțe interzise, fără a fi constatate nereguli.
În urma abaterilor constatate, polițiștii au aplicat 56 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de aproximativ 10.000 de lei, dintre care 30 pentru nerespectarea regimului legal de viteză și 8 pentru defecțiuni tehnice, fiind retrase 5 certificate de înmatriculare. Astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare.