În ziua de 9 septembrie, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Albota au continuat cercetările într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunilor de conducere a unui vehicul fără permis de conducere și sub influența alcoolului, și au reținut un bărbat de 38 de ani, din Pitești.
Din cercetări s-a stabilit că, în seara zilei de 27 iulie, bărbatul a condus un autoturism pe DJ 659, pe raza localității Bradu, având dreptul de a conduce anulat și fiind sub influența alcoolului.
După administrarea probatoriului, bărbatul a fost reținut pe bază de ordonanță, pentru 24 de ore, urmând ca, în cursul zilei de astăzi, să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.
(Foto: descriptiv)