Acum, dacă tot și-a lansat cartea, nu mă rabdă inima să nu scriu despre Viorel Pătrașcu. Cutreierat de performanță deopotrivă în medicină, jurnalistică și literatură. Cu un mare apetit pentru firesc, umor și revoltă. De care, fie doar și pentru universul de idei, de principii, te atașezi inevitabil, după ce-l cunoști. Așa, cel puțin, mi s-a întâmplat mie, când – la Librăria „Eminescu”, la începutul carierei sale de scriitor – am vorbit despre prima sa carte. Faimosul „Jurnal de la Filipeni”, un sat din fundul Moldovei, unde fusese repartizat ca medic de țară. Interesant jurnal! A fost o experiență unică, deduc eu, cartea asta care i-a direcționat pașii în bună măsură, racordându-l la ritmurile de dramă, tulburătoare, ale vieții. Care merită mărturisite și celorlați ispitiți de carte, de cultură.

Dar, la drept vorbind, câți mai sunt astăzi seduși de savoarea cărții, de parfumul ei amețitor? Probabil că puțini, dacă este să mă iau după numărul celor ce participă la evenimente. Eu însumi mă consider un păcătos, un trădător al cărții, de vreme ce iată, sâmbătă, n-am fost la evenimentul Pătrașcu: lansarea celei de a 11-a cărți intitulată euforic „Cicladele sub sărutul soarelui”, itinerare de vacanță. O lansare târzie, din motive de pandemie, care n-are cum nu mă îmbie să vorbesc despre o carte și un om. Dragi mie, cu asupră de măsură.
Dragi pentru că, dacă nu exagerez eu lucrurile, Viorel Pătrașcu este un fenomen. Nu neapărat cultural, ci mai degrabă uman. Candid până la vulnerabilitate, cum ar spune Andrei Pleșu. Nu știu cum a făcut Dumnezeu de a adunat în el atâta bun simț și atâta umanitate. Într-o lume care și-a pierdut respectul pentru valori, pentru onoare și onestitate, pentru mândria profesională, Viorel Pătrașcu este și va rămâne un reper. „Am învățat multe din cărți, dar am învățat mult mai multe de la oameni”, spunea cineva. Eu, unul, mă consider un norocos că mi-a ieșit în cale un astfel de om. Pasionat de propria profesie de medic – răsplătită, între altele, cu onoarea de a fi membru al Colegiului Medicilor – și de cea de biograf al vieții, în egală măsură dură sau plină de farmec. Și chiar de utopie.

Ooo! Domnul Viorel este și un utopic, nu doar un caracter de neamț, precis și exact ca un metronom .Este, la obârșie, de pe undeva de pe Valea Vâlsanului, a doua generație care poartă bocanci în picioare. Și a ajuns să-i poarte, după modelul tatălui său, care a dovedit că are vocație. De medic. Cum la fel, cu exces de zel, a dovedit-o și el. Vocație de medic și de scriitor. Medic de municipiu, nu de plasă ca Ulieru. Ascultați-l: „La 38 de ani am călătorit pentru prima dată în străinătate, la 48 de ani am debutat în publicistică, iar la 51 de ani mi-a apărut culegerea de eseuri „Teroriștii sexului”, dintr-o serie ajunsă la al 11-lea volum”. Mânat de pasiunea călătoritului și scrisului despre ce a văzut și a simțit în aceste peregrinări fără număr – el mărturisește 40 – lasă moștenire un document neprețuit. De sensibilitate, de epocă și de cum se făcea turism altădată. Nu cu „pantalonii rupți în fund”, a la Ion Cristoiu, ci cu ei scurți. Și cu rucsacul în spate, secondat, când s-a putut, de trei nepoți și un… nonagenar.

Multe a văzut și a povestit Viorel, jurnalistul cu „Mediterana la poartă”, colindând perpetuu ca să-și trăiască viața, după înțeleapta vorbă a lui Oscar Wilde. N-am de gând acum să mă apuc eu să povestesc aici câte i s-au întâmplat turistului și eseistului, hălăduind cu „sindromul Santorini” și cu o „tequila” în traistă, de la Dubai, la Erevan și Cabo de Roca, sedus de „Saona cea frumoasă”. Nu mai știu bine în ce volum am citit o scenă memorabilă despre cum a perceput el celebra bătălie de la Waterloo. Acolo unde Napoleon a încasat o sfântă de bătaie de la ducele de Vellington. Asta, urcând el, Viorel Pătrașcu, treaptă cu treaptă spre monumentul ridicat aici pentru nemurirea evenimentului. O treime din armata franceză a mărșăluit într-o direcție greșită, cum adesea ni se întâmplă și nouă în viață, fiind capturată de prusaci. A fost catastrofal și, la doar patru zile, Napoleon a trebuit să abdice, făcând loc Restaurației, adică întoarcerii pe tron a Casei de Bourbon. Ce-i viața și pentru împărați!

Dacă dați curs sfatului meu și o să mergeți la bibliotecă să trăiți „bucuria lecturii”, cu Viorel Pătrașcu. Desigur, în caz că nu vă ajung banii pentru a cumpăra o carte. Dar asta se cheamă că și la dv. senzaționalul e la poartă, că minunea tehnicii, care este avionul, v-a purtat „într-o lume de basm, odată ajunși în Sri Lanka, Mexic, Thailanda, Republica Dominicană, Mauritius”. Luați și citiți, textul este mult mai convingător decât ce comentez eu aici despre un talent autentic, sensibil, deștept și… devreme acasă. La propriu și la figurat. Un om de calitate. Exemplară! Pe care merită să-l cunoașteți, ca și cărțile sale, dacă încă n-ați făcut-o. Și, nu uitați de „Cicladele sub sărutul soarelui”. Este delicioasă.

Distribuie pe Facebook

Mihai Golescu

See Full Bio