Vacanţa e pe sfârşite, toamna, când se numără bobocii, bate la uşă, iar momentul în care creşele, căminele şi grădiniţile îşi vor deschide porţile nu e departe. Municipalitatea monitorizează toate proiectele aflate în derulare. În unele locuri s-au executat lucrări de reparaţie, într-altele de modernizare, refacere a faţadelor sau a acoperişurilor, verificare a instalaţiilor electrice şi termice etc. Nu în ultimul rând s-a acordat atenţie şi terenurilor aferente, cele în care copiii vor petrece timp desfăşurând programe educative şi jocuri. Una dintre cele mai ample lucrări de reabilitare şi modernizare este la Grădiniţa nr. 2 din b-dul Republicii. Interesul părinţilor pentru acest loc este enorm atât datorită condiţiilor şi prsonalului, cât şi al poziţionării, la întretăierea drumurilor, în chiar centrul Piteştiului, în drumul multor părinţi care pleacă la locul de muncă dimineaţa şi-şi pot lăsa odraslele aici.
S-a muncit pe toată perioada verii şi zilnic, în ciuda temperaturilor foarte ridicate, a caniculei, constructorii roboteau pentru a înainta cu lucrarea. Monumentala construcţie necesită însă o atenţie deosebită în partea sa exterioară din cauza ornamentelor care trebuie păstrate întocmai în forma lor iniţială. Pentru că ne aflăm în ultimele zile ale lunii august, edilii cred că ritmul de lucru trebuie accelerat. De altfel în fiecare dimineaţă de vineri, toţi antreprenorii care excută lucrări în care beneficiară este muncipalitatea sunt chemaţi la discuţii cu primarul Cristian Gentea. Dar se fac însă „vizite” şi pe teren pentru ca aleşii locali să vadă în ce măsură raportul, prezentat în biroul primăriei, corespunde cu realitatea.
Azi, spre exemplu, la Grădiniţa nr. 2 a fost viceprimarul Gelu Tofan care a dorit să constate personal dacă şi cum se munceşte. El a stat de vorbă cu constructorul, a intrat în încăperi şi descoperind zelul oamenilor în salopete cocoţaţi pe schele, a estimat că sunt şanse ca lucrarea să fie finalizată la timp, desigur, înainte de venirea copiilor.