În cadrul unei acţiuni de control, care s-a desfăşurat în seara zilei de 09.08.2021, echipa de control a S.C. Apă Canal 2000 S.A. a descoperit un utilizator casnic din Poiana Lacului, str. Cociobeşti, în timp ce dezafecta un branşament ilegal. By-passul prin care se sustrăgea apa din sistemul public de alimentare cu apă fusese identificat de echipa de control în data de 06.08.2021, prin mijloace specifice de detecţie, însă utilizatorul nu a permis accesul reprezentanţilor operatorului pentru a executa săpături pe proprietate în vederea dezafectării.
Fiind întrunite elementele constitutive ale infracţiunii privind furtul de apă din sistemul public de alimentare cu apă, S.C. Apă Canal 2000 S.A. a formulat plângere penală împotriva proprietarului imobilului. Astfel, la faţa locului s-a prezentat un echipaj al I.P.J. Argeş – Poliţia Comunei Poiana Lacului, care în urma verificărilor a constatat că aspectele sesizate de S.C Apă Canal 2000 S.A. se confirmă, fapt pentru care a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt. Utilizatorul va achita un prejudiciu, calculat atât pentru consumul casnic cât şi pentru solarul de legume pe care îl deţinea.
În ultimele trei săptămâni, echipele de control ale S.C. Apă Canal 2000 S.A., au identificat şi desfiinţat alte 10 branşamente ilegale de apă, astfel: la un agent economic fără relaţie contractuală, din municipiul Piteşti, str. Gen. Marin Ionescu, (profil de activitate „Pază şi protecţie‟), la un agent economic din comuna Bascov, str. Mierluşeşti, (Staţie PECO şi hală industrială), cu furt de apă din hidrantul stradal şi la 8 utilizatori casnici (comuna Bascov, str. Scheau, comuna Merişani, sat Dobrogostea, comuna Moşoaia, str. Străinari, comuna Moşoaia, Aleea Pădurii şi un număr de 4 utilizatori din municipiul Piteşti, str. Bănănăi).
Acţiunile societăţii Apă Canal 2000 vor continua în toată aria sa de operare pentru identificarea consumului fraudulos de apă, care conduce la reducerea debitului şi diminuează eforturile operatorului de asigurare a serviciilor în condiţii optime, afectând astfel toţi consumatorii.
Pentru stoparea acestor acţiuni ilegale de furt de apă din sistemul public de alimentare cu apă, rugăm consumatorii să anunţe reprezentanţii S.C. Apă Canal 2000 S.A., prin sesizarea oricărei situaţii care pare suspectă la Ghişeul Unic al societăţii din Piteşti, B-dul I.C. Brătianu, nr. 24A, sau pe adresa de e-mail: contact@apa-canal2000.ro .