Mâine, cu o zi înainte de confruntarea cu Rapid București, FC Argeş împlineşte 68 de ani de existenţă. Clubul a fost fondat în anul 1953 (sub numele de Dinamo Piteşti), debutând în prima divizie în anul 1961. Pe data de 6 august 1953, un ordin al Ministerului Afacerilor Interne consfinţea actul de naştere al echipei Dinamo Piteşti, numele fiind luat după „sora” mai mare din Bucureşti. În 1961, Dinamo Piteşti promova pe prima scenă fotbalistică, avându-i la timonă pe antrenorii Ştefan Vasile şi Tănase Dima. Trei dintre cei mai cunoscuţi componenţi ai lotului de-atunci, Ion Barbu, Florin Halagian şi Nicolae Dobrin, sunt personajele care au contribuit la performanţele de peste ani ale clubului de fotbal FC Argeş, primul club de fotbal din ţară.
FC Argeş a fost una dintre echipele de top ale anilor ’70, reuşind să câştige două titluri de campioană în anii 1972 şi 1979. Echipa fanion a judeţului a fost retrogradată în 2009 în Liga a II-a, iar apoi a urmat desfiinţarea, în urma unui scandal de corupţie în care a fost implicat Cornel Penescu, finanţatorul de la acea vreme.
Echipa a renăscut sub numele de SCM Piteşti, după care, în urma rezolvării unor formalităţi legale privind marca, şi-a luat numele de FC Argeş. În data de 15 iunie 2017, Consiliul Local Piteşti a aprobat în unanimitate alocarea sumei necesare pentru achiziţionarea brandului FC Argeş. Pe 17 iunie, ANAF a acceptat oferta de cumpărare. Câteva zile mai târziu, primăria a transmis ultima siglă folosită, brandul şi palmaresul către SCM Piteşti, aceasta devenind oficial FC Argeş. După promovarea echipei în eşalonul secund al fotbalului românesc, în sezonul 2016-2017, argeşenii au petrecut trei ani în liga secundă. FC Argeş a reuşit promovarea în prima ligă la capătul sezonului 2019-2020.
În cei 68 de ani de existenţă, FC Argeş s-a remarcat şi prin faptul că a dat fotbalului românesc jucători de mare valoare, Nicolae Dobrin fiind considerat de foarte mulţi cel mai mare fotbalist român al tuturor timpurilor. În afară de Prinţul din Trivale, FC Argeş se poate mândri cu fotbalişti ca Adrian Mutu, Jean Barbu, Nicolae Dică, Bebe Barbu, Ilie Bărbulescu, Constantin Cârstea, Sebastian Iovănescu etc.
FC Argeş este singura echipă din fotbalul românesc care a reuşit să învingă marele Real Madrid, acesta fiind condus de Santiago Bernabeu, cel mai cunoscut preşedinte din istoria grupării madrilene. FC Argeş se poate mândri cu antrenorii şi conducătorii pe care i-a avut de-a lungul timpului, regretatul Florin Halagian, câştigător al celor două titluri de campioană naţională, fiind cel mai de succes antrenor al grupării din Trivale. Performanţele realizate de FC Argeş de-a lungul timpului nu ar fi fost posibile fără sprijinul şi priceperea conducătorilor, Puiu Rapaport, Bebe Barbu şi regretatul Constantin Stroe, fostul director general al Uzinei Dacia, fiind artizanii celor mai bune rezultate din istoria clubului.
3 Comentarii
Cristian
Repetati ,ca papagalii,ce va dictează tatucul Gentea.Echipa,de azi,în niciun caz nu e continuitoarea echipei lui Dobrin.E o clona.Dovada,penibilul,si amatorismul in care se scufunda zi de zi.Ciuca bătăilor peste tot,niste antrenori si un președinte de pub,care in fata tatucului vostru,Gentea.De jucători,ce sa vorbim..niste gloabe.Si cu ei vreti performanta?La anu,după cum merge treaba,va vad in B.
Anonim
După cum te văd, ai fost repetent la limba română! Și așa ai rămas!
Anonim
Echipa de astăzi este adevărata FC ARGEȘ, pentru că Ionică a cumpărat brandul cu 150 000 de euro.Primarul este un om deosebit, doar că nu poate să -i multumească pe toti cretinii.