În ziua de 2 august, polițiștii Secţiei de Poliţie Rurală Tigveni au depistat un bărbat de 29 de ani, din Sălătrucu, care conducea un autoturism pe raza localității de domciliu, fără a poseda permis de conducere.
În cauză a fost întocmit dosar penal conform art. 335 din Codul Penal, iar verificările continuă, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care fapta a fost săvârșită. Totodată, din verificări s-a stabilit că bărbatul avea instituită măsura carantinării la adresa aleasă, ca urmare a revenirii dintr-o țară pentru care este instituită o asemenea măsură.
Ca urmare, cel în cauză a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 1.000 de lei, conform Legii 55/2020, iar situația a fost comunicată către DSP Argeș.